Pentru a vedea divinul, omul trebuie adesea sa se afle in fata prapastiei si sa paseasca in prapastie sau sa fie gata sa paseasca in ea. Pentru multi Divinul inseamna prapastie, intrucat acolo nu exista logică umană. Pentru a percepe Divinul, omul trebuie adesea sa se imbolnaveasca,sa treaca prin anumite nefericiri umane, sa piarda ceea ce este pretios pentru el. Daca in acel moment omul se inraieste,daca a depasit groaza si frica, a indepartat aceste sentimente, daca nu a incercat depresia si insatisfactia fata de soarta si nu a cautat vinovati, atunci ramane numai calea catre Dumnezeu. Noi fie ne atasam in mod febril de uman, acumulam agresiune si judecam mai mult, fie ca ultima solutie dam drumul la ceea ce ne tine legati si ne adresam lui Dumnezeu.Acest pas trebuie sa-l faca fiecare dintre noi in mod independent. Hotararea de a ajunge la Dumnezeu este hotararea de a fi bun fata de noi insine si fata de lume, de a percepe ca tot ceea ce posedam este o arenda, ca totul este trecator, este o dorinta de a vedea vesnicia in noi insine si in lumea inconjuratoare. si dorinta de a ne indeparta putin de ceea ce este vremelnic.
Daca iti blochezi constiinta, mai poti fi sigur ca te vei indrepta catre Dumnezeu?
Constiinta ne inlesneste orientarea atat in lumea inconjuratoare, cat si in cea interioara - ea ne determina comportamentul. Constiinta este rezultatul comunicarii noastre cu oamenii, a educatiei pe care o primim, a dezvoltarii deprinderilor morale in contextul perceperii lumii. Noi ne conducem in comportamentul nostru dupa porniri subconstiente care trec prin sentimentele noastre, aceasta fiind conducerea strategica a comportamentului nostru si a constiintei. Deci constiinta daca este corect dirijata, permite sa lucram in mod armonios in univers si ii confera omului evolutia. Daca nu dirijam in mod corect constiinta, aceasta poate sa ne distruga. Dar intrucat constiinta este legata de dezvoltarea impulsurilor noastre umanesi ne leaga de mediul inconjurator, pentru a vedea nu tactica ci strategia, constiinta trebuie infranata.Daca omul reuseste sa infraneze constiinta, este important de aflat ce impuls i-a ramas in launtrul sau. Daca acest impuls este indreptat catre uman, atunci prin infranarea constiintei se patrunde in straturile subtile si dependenta respectiva de uman va trece de la straturile exterioare spre cele interioare. Patrunderea in straturile subtile confera mai multe posibilitati de a se infaptui ideeii respective, o dimensiune augmentata energetic a dorintelor noastre, si daca in acest caz nu suntem corect orientati, aceasta poate conduce la probleme si mai mari. Iata de ce, de obicei inainte de a deconecta constiinta, este important sa avem o tinta, iar aceasta sa o alegem cu grija pentru ca orientarea sa fie corecta. Sa stim daca o facem pentru iubire sau pentru a obtine vreun avantaj material. Caci prin deconectarea constiintei, ideea capata amploare si are acces la o energie infinita. Daca ne orientam catre iubirea Divina, facem minuni, daca nu, asta poate duce la distrugerea omului, costul fiind degradarea accelerata a sufletului sau, pentru compensare.
Diavolismul este tocmai acest mecanism de degradare a sufletului care duce la aparitia unor boli grave cum e schizofrenia de ex. Cine se ocupa de tehnici de blocare a constiintei fara a fi orientat spre iubire, ci spre uman, va obtine ceea ce-si doreste dar cu un cost foarte mare pentru suflet.
Dar daca ne rugam, putem fi siguri ca ne indreptam catre Divin?
Atunci cand omul se roaga, rugaciunea fiind o tehnica de blocare a costiintei, este foarte important sa stie ce orientare are demersul sau. Daca e orientat catre iubire, atunci e in regula, dar daca e orientat catre uman, catre dorinte, catre intelect, catre viitor care in esenta este uman si material, atunci apar probleme. Creste agresiunea subconstientului asupra omului, apar boli si diferite disfunctii.
DECI:
Daca omul se roaga gandindu-se la ceva in afara de Dumnezeu, aceasta rugaciune poate sa-i accentueze agresiunea si sa-i dauneze sufetului. Iubirea de Dumnezeu conduce la evolutie si aceasta evolutie satisface tot ceea ce in principiu se poate numi fericire umana. Dar cand omul pune accentul pe uman, indiferent cat de des s-ar ruga, apar probleme. Daca va adresati Lui Dumnezeu, trebuie sa uitati de uman. Trebuie sa incetati sa asteptati orice fel de rezultate. Trebuie sa va aflati intr-o stare in care umanul nu va mai ingrijoreaza.
Misterul placebo si nocebo, acela prin care efectul unui asazis medicament apare in lipsa cauzei biochimice, ci doar prin convingerea omului, se poate explica prin aceasta teorie: cel care n-are incredere, prin frica si franmantarea care ne ataseaza de viitor, de timpul ivers, asa cum am scris in cartea a 7a, isi saboteaza practic beneficiul.
Viitorul reprezinta baza fericirii umane. Speranta este spre viitor. Ca atare noi cand ne concentram asupra bazelor in sine, uitam in acel moment de iubirea Divina. Pentru a ne adresa lui Dumnezeu trebuie sa avem o agresivitate cat mai redusa, iar pentru aceasta trebuie sa ne detasam de uman, de viitor.
Dar de obicei omul se roaga atunci cand este ingrijorat, speriat, suparat etc – astfel daca alege sa se roage intr-un asemenea moment, gandindu-se la problema lui materiala, in cel mai bun caz rgaciunea lui nu are niciun efect. In fapt exista riscul real ca el sa se indeparteze de Divin si rugaciunea sa-i faca mai mult rau. Per ansamblu si raul acela poate fi un lucru bun, caci in compensare, umanul va fi injosit, diminuat, iar omul va avea din nou oportunitatea de a se apropa de Divin, de data aceasta cu atitudinea potrivita. Dar daca tot stii chestiile astea, e cazul sa actionezi din timp si sa-ti alegi atitudinea corecta de la inceput.
Adresarea catre Dumnezeu, trebuie sa fie constienta. Ea este intr-o oarecare masura fortata, intrucat atunci cand totul se destrama are loc in noi o schimbare automata – cand murim, totul trece automat la Divin. Insa noi daca ajutam acest proces in mod constient, eliminand activ frica, framantarea si depresia, atunci sufletul nostru se deschide si se indreapta spre iubire si in acel moment se schimba totul. Rugaciunea e o tehnica menita sa ne apropie de Divin daca e facuta corect. Altfel se intoarce impotriva umanului. Cand va rugati, faceti-o pentru ca sufletul vostru sa se umple de Divin. Pentru aceasta trebuie sa va deziceti de tot ceea ce inseamna uman, judecata, condamnarea, supararea, frica fata de viitor, regretul, nemultumirea fata de soarta si de dvs, toate astea le lasati in urma. La inceput le eliminati prin pocainta, fiindca toate astea sunt de fapt izvorate din lipsa de smerenie si din judecata. Pocainta este acceptarea ymanului care are cea mai mica agresiune fata de iubire si fara de Dumnezeu.
Daca in momentul in care va rugati nu exista agresiune, iubirea apare ca o raza si din ea va creste lumina din suflet, concomitent cu limpezimea si capacitatile de a gasi solutii, de obicei pe cat de neasteptate, pe atat de optimizate (ai senzatia ca altfel n-ai fi fost in stare sa concepi o asa rezolvare).
Lazarev.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Scrieti un comentariu pentru autori si pentru ceilalti cititori;