Se afișează postările cu eticheta medicina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta medicina. Afișați toate postările

miercuri, 24 iulie 2013

Evolutia si involutia zeolitului

Anul trecut am scris cateva articole despre zeolit, aratandu-mi scepticismul in ceea ce priveste afirmatiile celor care-l vand si-l promoveaza si dezaprobarea pentru metodele subliminale pe care le folosesc acestia, imbinand cu sarg cuvinte care suna bine fara a avea un fundament stiintific, profitand de incapacitatea publicului de a evalua corect anumite informatii si stirbind astfel libertatea de a alege informat a pacientului, am primit mai multe atacuri (erau destul de personale, de aceea nu le numesc feedback):




Scris de EMMA 23 iulie 2013, 17:16
Dle Doctor nu ati cautat cu diligenta, ati cautat si promovati cu interes. Este trist!

(..)
Da, interesul pentru a oferi pacientului alternative mai bune si mai ieftine.
zeolit nanostructurat

Este firesc sa apara mecanisme prin care furnizorii mentin un pret ridicat al produselor scumpe, mai ales profitand de o atat de mare incarcatura emotionala implicata din partea pacientului suferind.
Produse pe care bineinteles sunt nevoiti a le promova agresiv si nu tocmai fair play - ma refer la teoriile vehiculate fara niciun suport stiintific valid, umpland internetul cu povesti despre o 'stiinta' ce pae creata ad-hoc, care doar se sustin unele pe altele. In cel mai bun caz mentionand "marturii" mai mult sau mai putin credibile dar niciodata verificabile si profitand ca nu toata lumea are capacitatea sa evalueze corect afirmatiile din reclame: "Zeolitul, extras din cele mai exotice locuri din lume, reprezinta o clasa naturala de minerale pretioase create de catre" - a propos, zeolitul se gaseste nu numai nu numai "in cele mai exotice locuri", dar... nu toata lumea cunoaste tehnici de manipulare subliminale.

Nu zic ca este incorect sa folosesti aceste tehnici in publicitate (asta este alta discutie), ci ca este incorect sa profiti de nestiinta oamenilor pentru a sustine ceva ce nu este adevarat (ma refer la faptul ca ar fi 'benefic in toate afectiunile', ca 'se absoarbe' desi nu am gasit nimic despre farmacocinetica, ca se vorbeste despre 'doza' desi nu se cunoaste biodisponibilitatea). Si prin adevarat ma refer la argumente fara echivoc sau cu macar cuantificabil.

Este o evolutie fireasca pentru astfel de produse noi si scumpe, furnizorii doresc sa amane cat mai mult saturatia pietei, obtinand maximul acum cat timp produsul e la moda si este cautat. Acelasi rol il au si patentele, nu? Sa amane si sa limiteze raspandirea in beneficiul detinatorului (care destul de des nu este si inventatorul).

Din pacate aceste tehnici egoiste de promovare ne arata ca suntem inca intr-un Ev Mediu al constiintei si ceea ce se va intampla e ca se va "arde" si acest produs, iar daca cumva acest zeolit face ceva pentru oameni asa cum se pare ca face (mai mult sau mai putin chimic, mai mult sau mai putin placebo), fiind incorect abordat, el va fi dat uitarii dupa o perioada si se va pierde pentru inca un timp beneficiul sau pentru omenire. Acest lucru s-a intamplat de-a lungul timpului cu multe inovatii si informatii utile si se pare ca este un proces oarecum firesc, dat tocmai de mecanismele de functionare ale psihicului uman (ca sa nu zic 'slabiciunile')

Pe mine nu m-au convins povestile - este normal, fiecare are pragul sau si rezoneaza doar cu anumite informatii. Dar mi s-ar parea o mare pierdere si sa ne inchidem mintea, credinciosi paradigmelor 'stiintei', ca si sa ne concentram pe beneficiul imediat cum fac ei care il promoveaza, ratand fiecare prin alegerea lui aceasta oportunitate de a invata cu totii. Macar ca daca zeolitul ajuta la detoxifiere, aceasta deschide noi directii de cercetare biomoleculara care pot si probabil in final ar shimba putin gandirea mediacala. Iar unele din teoriile despre boli care s-au dovedit a fi subrede pe alocuri ar putea avea acum sansa sa fie corectate, odata cu dezvoltarea fara precedent a nanotehnologiei si proceselor chimice de sinteza.

In evolutie este esential momentul. Daca l-ai pierdut, desi de obicei revine o oportunitate similara, adesea nu pentru tine - poate pentru generatiile viitoare.


LE:

Din mesajele agresive pe care le primesc, din faptul ca ele repeta obsesiv aceleasi idei, al caror temei il contest in lipsa unor dovezi clare, imi dau seama ca in anumite cazuri (asa cum s-au mai vazut) e posibil sa fie vorba de afectiuni psihiatrice in stadiu compensat. Si prin "dovezi clare" inteleg farmacocinetica, biodisponibilitate, toxicitate, sau macar o colectie de cazuri documentate medical si nu o culegere de povesti ce nu pot fi verificate, asa cum mi-au prezentat pana acum sub forma de "eBook GRATUIT despre Zeolit" cei care promoveaza zeolitul.

Iata ce-mi scriu vanzatoriii de vise:

"Buna ziua Din nou faceti erori fundamentale. (..) Este imposibil la acel pret (n.r. - 10lei/luna) sa gasiti zeolit purificat si micronizat la standardele cerute de lege; de altfel multi pacienti au venit la noi nemultumiti de anumiti xeoliti de pe piata; in lumea noastra a medicinei alternative, cunoastem care sunt produsele de calitate. Zeolitul nu este un panaceum universalae si am afirmat acest lucru inclusiv pe site-ul nostru. Zeolitul este in rezervele stracegice ale marilor puteri nucleare de foarte multi ani; a fost desecretizat dupa 1990. Are o capacitate terapeutica foarte mare;sunt afectiuni unde putem folosi numai zeolit, dar sunt si afectiuni/stadii ale unor afectiuni unde este nevoie pe langa zeolit si de alte produse naturiste eficiente. Faceti dvs. un studiu clinic cu voluntari si apoi prezentati toata cazuistica intr-un studiu serios, avand in veddre ca nu credeti in zeolit,"

"standardele cerute de lege" - care lege?!

iar despre

"xeolit" - a auzit cineva de asta?

cat despre

"in lumea noastra" - no coment

si

"nu credeti in zeolit" - idem

[polldaddy rating="6558992"]
----------------------------------------------------

Cu respect,

Dr Daniel Ganea
dr. Daniel Ganea


.
Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

-------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă ai cont pe Facebook, WordPress, Google+, Linkedin sau Tweeter, poți folosi butoanele Like și Share de mai jos pentru a recomanda articolul și prietenilor tăi.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Cele 5 legi biologice - depasirea paradigmei medicale contemporane

Intotdeauna m-am intrebat daca ceea ce facem noi ca medici este corect, daca este just sa accepti ca norma o anume abordare terapeutica in conditiile in care efectul depinde si difera in functie de atat de multi factori incat asta face din medicina o stiinta statistica. Existenta medicinii traditionale chineze, ma refer in special la abordarea holistica si astrologica si nu doar limitat la farmacopeea asiatica, am pus-o pe seama superstitiilor si lipsei de cunoastere - cata mandrie desarta - fara sa-mi dau seama cat de mult lipseste invataturii medicale contemporane aceasta parte a cunostintelor umanitatii.

Suntem atat de tineri, noi oamenii... noi medicii, avem doar cateva mii de ani de istorie a stiintei, in timp ce viata isi titreaza patologia de milioane de ani si inca si acum evolueaza dupa legi numai de ea stiute. Nemaipomenita iluminare pe care o aduce stiinta lasa cu atat mai multe umbre. Iar daca faptul ca nu stim inca nu ni se poate reprosa, persistenta in eroare... diabolicum.

Inainte de a spune cateva cuvinte despre cele 5 legi biologice a lui Hamer si argumentele plauzibile ale specialistilor care au participat la crearea documentarului de pe youtube, va voi spune o anecdota despre oamenii de stiinta pe care am intalnit-o cu ocazia studiului teoriei unificate si implicatiilor matematice ale existentei punctului energiei nule (zero point energy):

"decat sa accepte ca teoria lor e gresita, oamenii de stiinta sunt gata sa accepte ca sunt nebuni"

Suntem oameni si nu suntem fiinte rationale. Mandria isi are rolul ei, ca si teama, dar ratiunea si intuitia ar trebui sa ne ajute sa le folosim cu discernamant, facand la nevoie pasii indarat necesari.

Este vorba despre paradigme, trepte in evolutia con/ stiintei pe care din diferite motive oamenii petrec mai mult timp decat ar fi cazul. Asa cum s-a dovedit, aparitia paradigmelor este un fenomen inerent in evolutie, avand ca efect acumularea unor tensiuni si tulburarea unui echilibru, care va duce la depasirea paradigmei si continuarea procesulu evolutiv.

Concret, medicina contemporana considera ca viata este caracterizata de doua procese antagonice: cesterea si degradarea guvernate de competitia pentru resurse. Desi aceasta viziune are suficiente argumente pentru a fi considerata plauzibila, la fel are si noua viziune care se impune din ce in ce mai mult, aceea a materiei care urmeaza un model energetic, prestabilit sau care evolueaza la un nivel subtil, in sfera asazisului Camp Unificat. Despre Campul Unificat iubtorii de SF pot face atat de multe frumoase speculatii.. ca ar fi sufletul universului sau insusi Dumnezeul matematicienilor si fizicienilor. Este un concept teoretic rezultat din unificarea teoriilor corzilor, ansamble de calcule matematice complexe incepute prin sec XVII care incercau sa rezolve contradictiile existente in legile cunoscute ale fizicii clasice si mai apoi cuantice. Notorietatea notiunii e data mai ales de incarcatura emotionala pe care a capatat-o din speculatii si mai putin de rezolvarile efective pe care le aduce unificarea acestor calcule. Exista si vor exista in continuare paradoxuri, ciudatenii si.. paradigme in fizica si matematica; desigur ca e un pas important, dar asa cum se spune, cu cat stii mai mult iti dai seama cat de putin stii.


----------------------------------------------------

Cu respect,

Dr Daniel Ganea
dr. Daniel Ganea


.

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

-------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă ai cont pe Facebook, WordPress, Google+, Linkedin sau Tweeter, poți folosi butoanele Like și Share de mai jos pentru a recomanda articolul și prietenilor tăi.

marți, 19 august 2008

Medicul – simplu furnizor de servicii?

L-am intrebat intr-o zi pe un coleg mai in varsta: ce pretentie putem noi avea ca vindecam avand in vedere ca noi cu medicamentele maturam praful sub pres blocand apararea organismului iar cu tratamentul homeopatic combatem practic simptomele (aici ar fi de discutat faptul ca remediul nu-i da in cap organismului, ci il determina sa lupte)..



Mi-a raspuns razand: “medicul cu tratamentul, Dumnezeu cu leacul”.



Am preluat sintagma si o ‘predic’ pacientilor mei sub forma: “daca mergi la fantana cu  galeata sparta, la un moment dat va trebui sa realizezi ca ar fi bine sa o repari – o vindecare reala nu poate fi conceputa fara a elimina cauzele care au determinat boala”

Sunt numeroase metode de a combate boala, dar se pare ca numai una pentru a o vindeca.

Nimeni nu este insa dispus sa-si schimbe nici cel mai mic amanunt din viata cu care s-a obisnuit.(“..dintre care cel mai pacatos sunt eu..”)



Acestea fiind spuse, revin la titlul acestui articol: cum poate fi medicul, caruia i se cere sa aiba grija de cel mai de pret bun al nostru, sanatatea, sa fie un prestator de servicii?

E adevarat ca am devenit vanzatori de medicamente. Dar motivul pentru care am ales aceasta meserie este sa ajutam oamenii. Si oamenii trebuie sa stie si sa recunoasca acest lucru [acolo unde e cazul :D]. Ei trebuie sa fie cei care sa ceara sanatatea de la ei insisi si de la Dumnezeu, sub indrumarea medicului.



Sau poate m-am inselat: poate omul nu vine sa fie vindecat, poate vrea doar cel mai scump si la moda tratament [desi prefera sa piarda o zi-doua pentru reteta gratuita].  Poate credinta in televizor si in vedetele care fac reclama la diverse medicamente a luat locul celei in Dumnezeu pentru care a vindeca cel mai urat cancer e o chestiune de.. “cere si ti se va da”. E de discutat aici, atat despre “daca ati avea credinta fie si cat un bob de mazare” cat si despre conceptia limitata a Bisericii noastre despre responsabilitatea omului ca fiu al Tatalui ceresc. Mandria a fost cel mai mare pacat, inca de la inceput. De aceea -  am inteles abia ulterior si cu mare stradanie - smerenia este leacul.



Daca-i vorbesti unui mirean despre smerenie, s-ar putea sa nu vada adevaratul ei sens,    s-ar putea sa zica ca multi dintre apropiatii mei: “cand esti la Roma...” Acest lucru este insa o minciuna, evident, si am descoperit ca a te minti pe tine este chiar mai rau decat a-i minti pe altii. De aceea:



1. Intr-un  tratament care are ca scop vindecarea, trebuie actionat de sus in jos. De la spirit catre trup.

Am descoperit aceasta ca sceptic, fiind intrigat de metodele si mai ales de teoria homeopatiei, de faptul ca metodele medicale consacrate pe care le-am studiat la scoala au aceleasi sanse de reusita in fata bolnavului terminal ca si ierburile. Si descoperind ca singura diferenta este dorinta omului de a se vindeca, sub variatele ei forme.







2. Atunci cand vii la medic, sa ai clar in minte pentru ce vii: pentru tratament, sau pentru leac, caci “ce-si face omul cu mana lui.. .“



Un coleg mutat de curand din Franta se plangea ca acolo un pacient a venit direct cu diagnosticul pus de familie si fara sa stea la discutii,  avea pretentia sa fie tratat conform spuselor sale fara a mai avea nici un respect pentru medic si pregatirea lui. Din pacate nivelul cultural al acestui fel de pacienti este suficient de scazut incat medicul sa trebuiasca sa-l convinga mai intai ca s-ar putea sa aiba si altceva decat crede el cu convingere ca are. Odata cu intrarea in UE am preluat o parte din practicile de acolo, nu intotdeauna cele mai nimerite. Am vazut si la noi in ultima vreme pacienti care la intrebarea ‘cu ce va pot fi de folos’ cer trimitere la CT, la analize sau la vreun specialist din nu-stiu-care centru. Drept e ca se cunoaste impasul profesional in care se afla medicina romaneasca din pricina nemaipomenitului management de care are parte si de sclavia fata de CNAS, dar pacientul nu realizeaza ca suntarea pasilor firesti si necesari in diagnostic si tratament nu face decat sa ridice costurile, ale lui si ale spitalului, deteriorand calitatea serviciilor de care are parte, uneori prelungind stradania spre vindecare.

            Cauza alegerii acestei variante presupun ca ar fi atat neincrederea in sistem si in medicul sau cat mai ales reticenta in a-si schimba modul de viata, pentru ca, sa fim cinstiti: de cele mai multe ori pacientul stie din ce cauza sufera, uneori chiar el o spune. Dar vrea sa fie convins ca nu mai are cale inainte si tras de maneca pe calea cea dreapta. Inca un motiv sa dea inapoi, dand vina pe neiscusinta psihologica a medicului. Din fericire incepe si la noi, in situatii mai deosebite, sa fie chemat ‘specialistul’. Sper ca aceasta practica sa se extinda in toate domeniile. In cazul de fata ma refer la psihoterapie si consiliere. Fiind supra aglomerat si neavand o pregatire specifica, medicul de familie nu va putea face acest lucru asa cum ar trebui si cu rezultate multumitoare.



Consider totusi ca este de datoria medicului de familie, el fiind primul in contact, sa-l indrume pe pacient in alegerea caii spre vindecare. Dar acest lucru nu se poate face fara cooperarea acestuia.



Din pacate ne-am invatat ca “se poate orice cu bani” si am ajuns sa ne prostituam profesional. Dar daca medicul este atat de sarac incat pune diagnostice la cerere, imi pare rau pentru saracia lui.. spirituala, pentru ca e vorba de ‘bad management’.


[polldaddy rating="6558992"]
----------------------------------------------------

Cu respect,

Dr Daniel Ganea
dr. Daniel Ganea

.

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

-------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă ai cont pe Facebook, WordPress, Google+, Linkedin sau Tweeter, poți folosi butoanele Like și Share de mai jos pentru a recomanda articolul și prietenilor tăi.