joi, 29 mai 2008

Poveste cu E-uri

Câteva precizări despre
alimentele pe care le consumăm în fiecare zi
E-urile sunt substanţe care se folosesc la prepararea
unor produse în scopul ameliorării calităţii acestora sau pentru
a permite aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare
( Monitorul Oficial al României, Anul XI, Nr. 268/1999,
pagina 13).
În istoria alimentară a diferitelor civilizaţii nu găsim
E-urile. Ele sunt invenţia secolului XX.



Definiţia oficială redată mai sus este ambiguă şi plină
de omisiuni: Ce fel de substanţe – naturale sau de sinteză? De
ce să ameliorezi calitatea? Care calitate – organoleptică sau
nutritivă? Ce este acea tehnologie avansată? Au sau nu au
reacţii adverse? Dacă au sau dacă nu se ştie dacă au, de ce se
folosesc, totuşi?
Majoritatea E-urilor are o istorie şi o existenţă
identică: când se lansează pe piaţă se spune că nu sunt nocive şi
se dă o lege în sensul acesta. După câţiva ani se demonstrează
că sunt nocive şi se dă o altă lege care să le interzică.
E-urile nu au fost niciodată cerute de populaţie; ele au
fost oferite şi majoritatea oamenilor le mănâncă fără să se
întrebe ce este cu ele. Din cauză că nu se întreabă, producătorii
le oferă din nou. S-a născut o adevărată şi foarte rentabilă
industrie mondială a E-urilor, care vinde în cantităţi enorme
(20 mld. $ anual).
panică, pierderea gustului, tulburări de memorie, dureri
articulare etc.
Majoritatea cercetărilor medicale consideră aspartamul
ca având un rol în declanşarea următoarelor maladii: tumori
cerebrale, scleroză multiplă, epilepsie, sindroame extrapiramidale,
boala Alzheimer, retardare mintală, limfoame,
malformaţii, diabet.
Un principiu străvechi ai medicinei spune că „nimic nu
este mai periculos decât a administra o substanţă timp
îndelungat, în mod repetat”.
Numai alimentele pot fi administrate timp îndelungat
în mod repetat. Toate celelalte substanţe, nonalimente, adică
aditivii alimentari, medicamentele chimice şi naturale nu pot fi
administrate timp îndelungat, în mod repetat, căci cad sub
incidenţa acestei axiome biologice şi în cele din urmă produc
diferite sindroame în corpul omenesc.
Demascarea efectelor nocive ale E-urilor şi excluderea
lor din alimentaţie este o problemă de conştiinţă civică, este o
problemă de atitudine morală, luată atât de consumatori cât şi
de cercetătorii în domeniu.
În S.U.A. există Centrul Ştiinţific pentru Interes
Public, care numără 800.000 de cotizanţi şi are un rol esenţial
în blocarea pe cale legislativă a otrăvirii lente a populaţiei.
Concluzia care se impune: nu consumaţi alimente cu
E-uri, căci vă vor fi date mereu. Refuzaţi să le cumpăraţi şi ei
nu le vor mai produce.
[Doctor în Medicină Pavel Chirilă]

OBS: continuarea in "Dr Pavel Chirila - Despre alimentatia moderna.zip" sau "Dr Pavel Chirila - Despre alimentatia moderna.pdf" lista completa de efecte adverse (va fi si pe blog)



----------------------------------------------------

Cu respect,

Dr Daniel Ganea
dr. Daniel Ganea

.

Medic de familie, Ecografie la domiciliu,

Medic urgente ambulanta privata

http://ConsultatiiLaDomiciliu.ro
Comunitatea Oamenilor Sanatosi

-------------------------------------------------------------------------------------------
Dacă ai cont pe Facebook, WordPress, Google+, Linkedin sau Tweeter, poți folosi butoanele Like și Share de mai jos pentru a recomanda articolul și prietenilor tăi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Scrieti un comentariu pentru autori si pentru ceilalti cititori;